Cuvioasa Paraschiva- Poveste pentru copii

–      Cuvioasa Paraschiva- poveste pentru nepoții mei

–      Aceastӑ poveste nu respectӑ canoanele bisericești este simplӑ cu un limbaj pe ȋntelesul copiilor, este o poveste.  

A fost o datӑ demult de tot ȋntr-un sӑtuc situat la marginea Marii Marmara ȋn apropiere de Constantinopol o familie de pescari. Nu erau bogați și  munceau mult ca sӑ-și creascӑ copiii lor,erau foarte credincioși și aveau foarte mult noroc cand pescuiau.
Ȋntodeauna când plecau pe mare ei ȋși fӑceau cruce și ȋl rugau pe Dumnezeu sӑ-i ajute, nӑvoadele lor erau pline de pește chiar dacӑ alţii nu prindeau nici un pește.
Pentru cӑ erau norocoși ei vroiau ca și alţii sӑ se bucure de norocul lor.
De fiecare datӑ  când veneau la mal cu barca, ei ȋmpӑrţeau  la copii care nu aveau ce sӑ mӑnâce, câţiva pești.
Devenise cunoscut obiceiul lor și de fiecare datӑ  barca era așteptatӑ de un cârd de copii.
Familia de aceasta aveau mai mulţi copii și printre ei o  fatӑ, care se nӑscuse ȋntr-o zi de vineri și de aceia ȋi  dӑduserӑ numele de  Parschiva ( ȋn grecește „ paraskevi” ȋnseamnӑ „a cincea zi a sӑptӑmânii, vineri”).

Ȋntr-o zi pe când Paraschiva (Vineri) avea 10 ani, ea impreuna cu familia ei a  mers la bisericӑ, acolo preotul a ținut o slujbӑ atât de frumoasӑ, ȋncât pe toatӑ lumea a emoționat pânӑ la lacrimi cuvintele citite de preot.
Preotul spunea cӑ trebuie sӑ fi bun sӑ-i ajuți pe cei din jur și cӑ ar fi bine ca oamenii să nu se mai gândeascӑ numai la binele lor personal, sӑ sufere pentru alții și sӑ-i ȋnvete pe altii sӑ facӑ bine.
Oamenii trebuie sӑ știe sӑ ajute alți oameni, sӑ fie cuminti și sӑ nu facӑ rele.

Cuvintele au impresionat-o pe Paraschiva atât de mult, încât din momentul acela ea nu s-a mai certat cu frații ei, ajuta pe mama și tati la treabӑ, avea grijӑ de frațiori mai mici, și ajuta și pe copii din vecini sӑ ȋnvețe, ajuta o bӑtrânicӑ sӑ facӑ curӑțenie ȋn casӑ.
Paraschiva  i-a rugat pe pӑrinți sӑ o lase sӑ dea hainuțele ei mici și jucӑrii unor copii mai sӑraci. Toatӑ lumea o iubea pentru bunӑtatea ei.

Când a crescut mai mare ea plecat departe de casa, undeva ȋntr-un pustiu. Acolo era o mănăstire, unde a rămas cinci ani. Ea a lucrat la spitalul mӑnӑstirii, unde ajuta pe tinerele mame ce trebuia sӑ aibӑ bebeluși. Dӑdea de mâncare bebelușilor . A ȋngrijit copiii bolnavi, a ajutat pe copii sӑ ȋnveţe, a iubit și mângâiat copiii care erau orfani.

Toți copii o iubeau..și mamele ȋi mulțumeau pentru ajutorul dat.

………………...urmarea ȋn alt articol