Copiii prin veselia lor ne ajută să trecem uşor prin momente grele.
Buni s-a dus să pregӑteascӑ hainele cu care ȋl va ȋmbraca pe Tataie,
De câte ori a fӑcut asta?
De câte ori nu i-a pregӑtit costumul, ciorapii, batista, camașa şi cravata potrivitӑ.
Îi plăcea să fie înbrăcat frumos Tataie când pleca la o petrecere sau la o şedinţă importantă.
Şi acum pleaca, e un eveniment dedeosebit, nu poate să nu fie elegant şi frumos.
Acum calcӑ camaşa albă de gală şi îşi aminteşte că Tataie vrea ca gulerul să fie uşor îndoit. Ei nu-i place să calce gulerul cum zice Tataie dar de data asta Tataie nu îi poate atrage atenţia că vrea un guler uşor îndoit.
Buni calca gulerul aşa cum vrea Tataie.
Cӑmaşa este alb imaculat, este frumoasă, o să-i stea bine lui Tataie cu cӑmaşa asta, a ales şi costumul şi ciorapii şi batista totul e gata pe umeraş.
Mâine le duce la spital, Tataie va fi îmbrăcat frumos.
Şi Buni se gândește cu plăcere ce bine va arăta Tataie.
Cei trei au urcat sus în dormitor şi o aşteaptă, trebuie să le spună o poveste.
Sunt trei şi e greu să-i așezi în pat şi să-i mulțumeşti pe toţi trei.
Unul la stânga în patul lui Buni, unul la dreapta lui Buni şi Elena care este încă mică în braţele lui Buni.
Buni le spune povestea înflorind-o şi explicând tot felul de amănute, explicând desenul şi trebuie să le arate la fiecare de aproape imaginea despre care se povesteşte. Elena (2 ani) comenteaza pe limba ei explicatiile lui Buni.
Buni o aprobă deşii nu a prea înţeles ce a zis.
Povestea continuă, râd, chiţăie ca şoriceii şi miorlăie toți trei ca motanul din poveste.
Buni nu mai este tristă, copii râd în hohoote toţi trei când Buni le arată cu mâna cum a căzut băiatul pleosc în apă.
Elena comenteaza spune un fel de pleosc şi râde cu sughiţuri.
E o veselie în dormitor.
Trebuie să ne culcam, Lukas a adormit primul ţinând ursuleţul de pluş în baraţe.
Pe Elena Buni o pune în patuţul ei.
Elena vrea să doarmă şi ea cu bunii în pat şi încearcă să o convigă plângând, dar nu se poate Buni nu are cum să se culce cu toți trei.
In liniştea ce s-a lăsat în dormitor Buni îşi aminteşte că Tataie e la spital mort.
Noroc cu copii aştia care nu o lasă să fie tristă.
E marţi a trecut o zi de la moartea lui Tataie, mâine Tataie va îmbrăca cosmul cu vestă, camaşa albă, pantofii curaţi şi lustruiti, va purta o cravată frumosă. Totul e pregătit.
Tataie a venit în vizită la cei trei pentru o săptămână.
Dar viaţa e plină de surprize, a murit aici departe de casa lui, vineri va fi dus cu avionul acasă.
Sâmbăta va fi înmormântat aşa cum şi-a dorit aproape de casa lui pe care debia şi-a terminat-o.
Nu s-a bucurat prea mult de casa lui, avea atâtea planuri.
Trebuia să se bucure de pomii din gradină, de iarba verde, de cărțile din bibliotecă, de tablourile care trebuia să le pună Buni pe pereţi.
Nu au apucat să aranjeze tablourile pe pereții noii case.
El şi Bunii vroiau să stea mai mult timp împreuă acum că lucrările la casă s-au terminat.
Sâmbată este sfântul Dumitru, Tataie îşi sărbătorea ziua lui de obicei cu prietenii.
Şi acum de sfântul Dumitru, pentru Tataie vor venii prieteni să-l conducă pe ultimul drum.
De atunci au trecut doi ani.