Printesa ciufulita -poveste pentru copiii mei
Stăteam cu pieptenul ȋn mȃnă și nu reușeam să le conving să se pieptene, pe nici una dintre ele.
A fost o dată ca niciodată o prințesă, care nu locuia ȋntr-un palat, ci ȋntr-o casă așa cum este casa ta. Prințesei nu-i plăcea să se pieptene și din cauza aceasta toți ȋi spuneau Prințesa Ciufulită.
Ȋntr-o zi prințesa s-a dus ȋn parc, ca să se joace.
In timp ce se juca, prințesa a trecut pe lȃngă un copacel. O crenguță i s-a agățat ȋn păr. Crenguța s-a încâlcit ȋn păr, prințesă însă nu s-a supărat, din contră si-a zis:
-Eu sunt o japoneză, o să arăt ca o gheișă, dacă am crenguțe ȋn păr! O să fiu foarte frumoasă pentru ca gheișele sunt frumoase.
Apoi prințesa a găsit o pană si s-a gândit că ea poate fi un indian.
Ȋn timp ce prințesa se juca, o pasăre care a văzut crenguțele și penele, s-a gândit:
-O… acesta va fi cuibul meu!
Un șoricel a văzut si el părul încâlcit, crenguțele și penele și și-a spus:
-Acolo este locul ideal unde să mă ascund de pisică.
La început printesa a fost încântată, pentru că pasarea statea pe capul ei.
Pasărea a adus crenguțe și fire de iarbă și și-a făcut un cuib frumos ȋn care a depus ouă.
Prințesa noastră a vrut să alunge pasarea, dar pasărea nu mai vroia să plece.
Din ouă au ieșit puișori. Puișorii ciripeau tot tipul, făceau multă gălăgie și din cauza gălăgiei prințesa nu putea să adoarmă. Cel mai mult o deranja pe prințesa faptul că puișorii făceau multă murdărie.
Elena mă asculta atentă și a completat.
-Puioșii, făceau pipi și caca in cap la „plintesa” !
-Da, am confirmat și eu.
In acel moment Elena, ȋmi smulge din mȃnă pieptenul și încep să se pieptene singură.
Prințesa s-a dus acasă și a rugat-o pe mami, să o ajute.
Mami a transformat o pălărie veche ȋntr-un cuib pentru puișorii de pasăre. Apoi a luat încetișor puișorii de pasăre și i-a pus ȋn cuib.
Mami a dus-o apoi pe prințesă la baie.
Prințesa s-a spălat pe cap și s-a pieptănat.
Acum prințesa este o fetiță frumoasă cu păr strălucind de curățenie.
Elena era încântată de poveste și a ȋnceput să-mi povestească și ea despre „plințesa pufuita”
Victoria și-a aranjat singură părul.
Lukas care a auzit ȋi el povestea, a hotărat să se tundă foarte scurt, „periuță”, pentru că lui nu-i place să se spele pe cap.
Și uite așa s-a terminat povestea noastră.
Prima și ultima fotografie, sunt făcute, cȃnd Elena și cu Victoria au vizitat un muzeu al tehnicii.
Electricitatea electrostatică face ca părul să fie ciufulit și să se ridice. Nu este interesant?
Sper că v-a plăcut povestea.
Buni
o foarta frumoasa si utila poveste
Va doresc sa va fie de folos.
Felicitari!Mi-a placut foarte mult.
Multumesc sper sa va fie de folos povestea.